Search This Blog

Saturday, August 19, 2017

Inuiții din Alaska: Pământul s-a schimbat, stelele nu mai sunt la locul lor, iar Soarele și Luna și-au modificat poziția de pe cer.

Încălzirea globală

Dacă privim atenți la fenomenele care s-au produs în ultimii ani, realizăm că cea mai mare amenințare pentru specia umană nu vine din spațiu, ci din activitatea economică intensă de pe Terra. Încălzirea globală este un fenomen cert, cu consecințe dramatice, dar pe care nimeni nu îl ia prea în serios.
În luna iulie, 2017, un aisberg imens, de circa 5800 km pătrați, adică de patru ori mai mare decât Londra, s-a desprins din raftul de gheață Larson C. Conform rapoartelor oficiale, acest aisberg este cel mai mare din toate timpurile, care pleacă din Antarctica spre zone mai calde, unde urmează să se topească.
Acest fenomen este alarmant, pentru că temperatura la nivel global a crescut extrem de mult și dacă lucrurile continuă în acest ritm, în următoarele două decenii ecosistemul se va modifica considerabil. Se preconizează o creștere a temperaturii ci circa 7 grade până la sfârșitul secolului.
La prima vedere, aceste fenomene nu par atât de periculoase, dar specialiștii avertizează că planeta se confruntă cu a șasea extincție în masă. Aceasta se produce prin anihilarea vieții biologice în întregime. În următoarele două decenii, dacă nu se vor lua măsuri drastice, numeroase specii de animale vor dispărea pentru totdeauna.

Schimbarea este una certă

Un mesaj înfiorător a fost lansat de inuiții din Alaska cu privire la ceea ce se petrece cu adevărat pe Terra. Acest mesaj este un semnal de alarmă, adresat celor mai puternice națiuni, care pot schimba scenariul negativ, care se abate deja asupra vieții de pe Terra.
În prima ipostază, reprezentanții inuiților susțin că planeta pare să-și fi schimbat locul sau poziția. Nu se poate spune cu exactitate ceea ce înseamnă acest fapt și nici motivul pentru care s-ar fi putut petrece o asemenea schimbare. Mai mult de atât, bătrânii susțin că locul stelelor de pe cer s-a schimbat.
Ele nu se mai află acolo unde se aflau în urmă cu 50 sau poate 100 de ani. O altă remarcă misterioasă se referă la poziția Soarelui și a Lunii. Soarele pare că și-a modificat sensibil locul de unde răsare, iar acest fapt a fost remarcat de inuiți.
Mai mult de atât, inuiții susțin că schimbările meteorologice, cât și numărul mare de cutremure de pe Terra nu pot fi atribuite doar încălzirii globale. Sunt alți factori care acționează, iar oamenii de știință nu au habar de ei.

No comments:

Post a Comment

News

2018 Univers Cosalien by Corky Art

News