Ziaristul
american Frank Josef scria în anul 1996 în revista „Ancient
American” cu privire la descoperirile subacvatice din zona
Yonaguni-Japonia: „Una
dintre cele mai mari descoperiri din istoria arheologiei a fost
făcută vara trecută lângă Japonia.
Acolo,
răspândite la o impresionantă adâncime de 311 metri, pe fundul
oceanului, sunt foarte bine conservate rămăşiţele unui oraş
antic. Au fost descoperite adevărate străzi lungi, mari bulevarde,
magnifice scări, blocuri enorme de piatră perfect tăiate şi
îmbinate între ele – totul dispus plin de armonie într-o
arhitectură cum nu a mai fost văzută niciodată.
Nimic
despre toate acestea nu a fost însă menţionat în nici una dintre
publicaţiile arheologice ale altor ţări exceptând Japonia
şi foarte sporadic în America. Ne-am fi imaginat că o
asemenea descoperire uluitoare să reprezinte cea mai senzaţională
ştire la care un arheolog se poate aştepta. Totuşi, vălul
tăcerii a acoperit toate acestea. De ce ? Cum poate să persiste
această neglijare îngrozitoare a unei descoperiri de o asemenea
magnitudine ?
Cu riscul de a
fi acuzat de paranoia, nu pot decât să concluzionez că suntem
dominaţi de o cât se poate de reală conspiraţie a cenzurii
informaţiilor.”
Mai categoric şi într-un sens mai larg, scriitorul Robert Charroux
afirma în lucrarea sa „Cartea stăpânilor lumii” că :
„Istoria
autentică a civilizaţiei este interzisă. Conjuraţii puternice
veghează asupra strictei menţineri a unei versiuni alterate,
care ea singură are autorizaţia de a fi exprimată”.