Search This Blog

Wednesday, May 17, 2017

Învaţatul schimbă creierul, aşa cum se va întâmpla şi cu al tău când vei citi acest articol.

Învaţatul schimbă creierul, aşa cum se va întâmpla şi cu al tău când vei citi acest articol. Tatiana Cernigovskaia e doctor în ştiinţe şi te învaţă cum să-ţi dezvolţi capacităţile mintale.
– Creierul învaţă mereu fără să ne dăm seama de asta.
– Principala diferenţă dintre om şi animal e că primul are conştiinţă.
– E important să ţinem cont că depindem sută la sută de creierul nostru. E adevărat, privim, auzim şi simţim lumea din jur cu ochii, urechile şi alte organe, dar percepem lucrurile cu adevărat cu ajutorul creierului. El “hotărăşte” (independent) ce anume şi cum să ne arate. De fapt, noi nu cunoaştem care e realitatea din jur.
– Creierul ştie singur cum să înveţe, dar nu ne explică. Dacă am înţelege – am învăţa altfel.
– Ar fi bine ca în instituţiile de învăţământ să fie studiat prioritar modul în care se obţine o informaţie şi nu doar informaţia însăşi.
– Întrebări importante pe care trebuie să ni le punem: Cum învăţăm să învăţăm? Cum învăţăm să ne controlăm atenţia şi memoria? Cum clasificăm şi depozităm informaţia în creier?
– Creierul nu e o sită. Toată informaţia e memorată, doar că cea pe care o uităm, e depozitată pe “fişierul” cu “altele”.
– Dacă vrei să memorezi ceva pentru a doua zi, trebuie să înveţi seara şi după asta să te culci. Odinioară, se considera că e doar o presupunere, dar acum savanţii au stabilit că e anume aşa. Memoria pe termen lung se dezvoltă mult mai bine în timpul somnului.
– Copiii mici nu mint pentru că sunt convinşi că cei din jur cunosc aceeaşi informaţie ca şi ei. Astfel, ei nu văd rostul în a minţi.
– Nu învăţa copilul să scrie cu mâna dreaptă dacă-i place să ţină pixul cu stânga.
– E important să învăţăm creierul să privească lumea din jur cu ochii altora.
– Pentru dezvoltarea creierului e important să învăţăm mai multe limbi.
– Creierul femeilor diferă de cel al bărbaţilor. Cel al femeilor e mai efectiv. Acest fenomen are rădăcini evolutive. În timpul orânduirii primitive, bărbaţii mergeau la vânătoare, iar femeile erau nevoite să aibă grijă de mai multe lucruri: să-şi vadă de copii, de casă etc.
– Copiii trebuie învăţaţi conform criteriilor de gen. E demonstrat că în procesul de învăţământ e mai dificil să implici băieţii decât fetele. Astfel, băieţii trebuie atraşi uşor, fără a li se impune soluţii grele şi multe. Băieţilor trebuie să li se permită mai multă mişcare pentru a le reduce agresivitatea. Se spune că băieţii sunt mai ageri în locuri răcoroase. Fetele la rândul lor, învaţă mai bine în grup şi într-o atmosferă liniştită.
– E important să-ţi pui întrebarea: “Pentru ce învăţ?”
– E bine să faci pauze de câte un sfert de oră în timp ce înveţi. Pauzele stabilizează gândurile.
– Mişcarea ajută la memorare.
– Expunerea verbală a celor învăţate ajută la memorare.
Învaţatul schimbă creierul, aşa cum s-a întâmplat şi cu al tău în timp ce ai citit acest articol.


No comments:

Post a Comment

News

2018 Univers Cosalien by Corky Art

News